Filat îndeamnă PD să o retragă pe Valentina Buliga din cursa electorală
Pe final de campanie electorală liderii politici fac bilanțul și îndeamnă cetățenii să meargă la vot. Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a declarat, în cadrul unui briefing, că acestă campanie a fost cea mai murdară, iar principalul beneficiar al unei asemenea strategii a fost Partidul Comuniștilor.
Liderul PLDM a menționat că miza campaniei a fost înțeleasă greșit de unii candidați la funcția de primar al Chișinăului, iar vina trebuie asumată de către întrega clasă politică. „Campania a arătat cât de mult avem de muncit asupra democratizării mentalității în Moldova. Am avut parte de atacuri, de falsuri, de manipulare și denigrare, însă au lipsit în totalitate dezbaterile publice”, a specificat Filat.
Președintele PLDM a îndemnat conducerea Partidului Democrat să-şi retragă candidatul la Primăria Capitalei în favoarea lui Dorin Chirtoacă. Filat spune că acest gest va demonstra forţa şi unitatea AIE.
"Trebuie să dăm dovadă că rațiunea e mai puternică decât emoția. Acest pas va mobiliza electoratul Alianței pentru Integrarea Europeană", a mai spus Filat.
Politică
- Buliga se simte discriminată: Dodon e un misogin
- Buliga pune la îndoială faptul că ar putea învinge la alegerile locale din 5 iunie
- Retragerea Valentinei Buliga din cursa electorală nu îi va asigura victoria lui Chirtoacă, susţin analiştii
- După ce a fost huiduit de un consilier al lui Plahotniuc, Filat spune cine e Păpuşarul