Selecţionerul naţionalei Suediei: Nu mă tem de Moldova, dar o respect foarte mult
Fotbaliştii naţionalei Suediei au efectuat antrenamentul oficial pe gazonul stadionului Zimbru, unde vor juca cu naţionala Moldovei. Suedezii abordează un optimism rezervat, ţinând minte că la Solna au câştigat meciul cu tricolorii la limită, scor 2-1. "Ştim că va fi un meci greu, dar suntem pregătiţi, am venit să câştigăm", a declarat Sebastian Larsson, mijlocaşul lui Birmingham City, care a marcat un gol în partida din luna martie.
Fotbaliştii suedezi au început sesiunea de pregătire după doar câteva ore de la aterizarea pe pământurile noastre. Deşi ploua torenţial când au pornit spre stadion, suedezii n-au fost indispuşi, ba dimpotrivă: au avut un antrenament distractiv.
Peste doar câteva minute li s-au alăturat şi suporterii, care şi-au instalat deja steagurile şi banerele în sectorul rezervat oaspeţilor, în tribuna D.
"La sfârşitul unui meci poţi fi bucuros sau trist după o remiză. Dar noi vrem să câştigăm, o să încercăm să facem asta. Nu mă tem de Moldova, dar o respect foarte mult. Moldova nu are fotbalişti renumiţi, dar are o echipă bine organizată şi puternică din punct de vedere al colectivului", a declarat Erik Hamren, selecţionerul naţionalei Suediei.
Şi jucătorii suedezi ştiu că îi aşteaptă un meci foarte greu, la fel cum a fost şi în Stockholm, unde Moldova a jucat bine. La fel ştiu că poţi să te aştepţi şi la surprize de la tricolori, dar vor să obţină 3 puncte, pentru calificarea la Euro.
Naţionala Suediei a deplasat la Chişinău un lot de 20 de jucători. Zlatan Ibrahimovic, vedeta echipei, va lipsi de la meci, din cauza unei accidentări.
Sport