35 de copii intoxicați în taberele de odihnă din Vadul-lui-Vodă
35 de copii de la două tabere din Vadul-lui-Vodă s-au intoxicat aseară. Copiii s-au otrăvit după ce au luat prânzul la tabăra "Floricica".
Medicii spun că probabil este vorba despre o intoxicaţie alimentară. Dintre cei 35 de copii, 20 sunt de la tabăra de odihnă "Floricica", iar 15 copii din Centrul de reabilitare şi recreere al MAI, care, de asemenea se alimentează la cantina taberei nominalizate.
Potrivit medicului şef adjunct în problemele epidemiologiei, Nicolae Furtună, copii de la tabăra "Floricica" nu au avut nevoie de spitalizare, deoarece au suferit forme uşoare de boală.
De asemenea, Furtună a declarat că urmează să fie nominalizaţi factorii care au favorizat apariţia intoxicaţiilor la copii, iar taberele ar putea fi amendate sau activitatea lor ar putea fi suspendată.
Tatiana Tverdohleb, şef direcţia generală educaţie din cadrul Primăriei a precizat că taberele nu au fost achiziţionate în cadrul concursurilor municipialităţii. Mai mult, acestea au fost verificate înainte de a-şi începe activitatea şi nu au fost depistate încălcări.
"Responsabilitatea revine conducătorilor de la taberele respective, cred că ar trebuie să fie întreprinse măsuri mai dure pentru cei care nu-şi asumă obligaţiunile", a mai adăugat Tverdohleb.
Amintim că Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în comun cu Centrul Naţional de Sănătate Publică au verificat zilele acestea mai multe tabere de odihnă din localitatea Vadul lui Vodă. Este vorba despre taberele: „Luceafărul”, „Zâmbet”, „Campingul Vadul lui Vodă” şi „Perlele Nistrului”.
În urma verificărilor, la majoritatea taberelor de odihnă au fost depistate abateri legate de condiţiile de trai, odihnă şi securitate.