35 la sută din britanici doresc organizarea unui referendum în privinţa apartenenţei la UE
Refuzul lui David Cameron de a adera la un pact fiscal la summit-ul european de acum zece zile a întărit poziţia premierului în sondaje şi a determinat solicitarea unui referendum în privinţa apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, relatează AFP, citat de money.ro.
Potrivit unui sondaj, apărut duminică în Sunday Telegraph, 35 la sută din cei intervievaţi se declară pentru organizarea unui referendum având ca temă apartenenţa la UE într-un an, 16 la sută doresc o consultare publică înaintea terminării mandatului parlamentar, în patru ani, şi 8 la sută, mai târziu.
Doar 25 la sută din persoanele intervievate se opun unui referendum şi 16 la sută n-au nicio părere. Premierul a frânat până acum cererile pentru un referendum asupra apartenenţei la UE formulate de partea eurosceptică a partidului său.
Partidul Conservator, la putere, iese întărit din acţiunea premierului la summit-ul european. Conservatorii au acum 40 la sută din intenţiile de vot, protrivit sondajului, acest scor fiind cel mai ridicat de la alegerile legislative din mai 2010.