Ucraina - Franţa, scor 1:4
Franţa a dat o lecţie de fotbal pentru naţionala Ucrainei, într-un amical jucat la Doneţk. Francezii au învins cu 4-1, datorită golurilor lui Kevin Gameiro, Younes Kaboul şi a dublei lui Marvin Martin, toţi trei marcând în premieră pentru naţionala Franţei. Ucraina s-a remarcat o singură dată prin veteranul Anatolii Timoşciuc.
Naţionala Franţei de fotbal, într-o componenţă mai mult experimentală a învins categoric într-o partidă amicală Ucraina, cu 4-1, care s-a prezentat cu lotul de bază, ce-i drept fără Andrei Şevcenco. Meciul s-a jucat la Doneţk, unde publicul însă nu s-a înghesuit să ia cu asalt Donbass Arena.
În prima repriza echipele au jucat de la egal la egal, Ucraina ratând cele mai mari ocazii. Show-ul a început abia în repriza a doua, când ucrainenii şi-au fructificat eforturile printr-un gol superb marcat de Anatolii Timoşciuc.
Franţa nu a stat mult pe gânduri şi a egalat peste doar cinci minute prin Kevin Gameiro. În ultimele trei minute naţionala Cocoşului galic a reuşit să marcheze de trei ori şi a obţinut astfel victoria. Marvin Martin s-a remarcat cu o dublă, iar încă un gol a fost marcat de Younes Kaboul. Interesant este faptul că toţi cei trei marcatori ai Franţei au înscris primele lor goluri pentru reprezentativa Franţei, Martin şi Kaboul fiind chiar la primul lor meci la naţională.