Medvedev critică Guvernul lui Putin
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, critică Guvernul condus de Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin s-a declarat nemulţumit că Executivul nu a finalizat mai multe proiecte începute acum un an.
Dmitri Medvedev a fost nemulţumit de faptul că Guvernul condus de Vladimir Putin nu a executat mai multe cereri venite din partea administraţiei prezidenţiale. Liderul de la Kremlin spune că Executivul este responsabil de faptul că mai multe proiecte de legi nu au fost finalizate şi nu au ajuns să fie examinate în Duma de Stat.
În contextul acestei declaraţiei, mai mulţi analişti politici ruşi încearcă să prognozeze cum va evolua situaţia. Nezavisimaia Gazeta scrie chiar despre o eventuală cerere de demisie a Guvernului Putin, amintind despre un scenariu asemănător din 2004. Atunci, Vladimir Putin a criticat dur Guvernul lui Mihail Kasianov, după care l-a demis cu doar câteva săptămâni înainte să fie ales preşedinte al ţării pentru al doilea mandat.
Totodată, Centrul Levada a prezentat un sondaj, în care se arată că, în două luni, numărul ruşilor care cred că puterea este deţinută de Medvedev a crescut de la 14 la 18 la sută, iar numărul celor care consideră că ea este concentrata în mâinile premierului Vladimir Putin s-a micşorat cu 4 la sută, până la 24 de procente.