Echipa Novara va evolua în sezonul viitor din nou în Serie A
Echipa Novara va evolua în sezonul viitor din nou în Serie A. În urma disputării manşei a doua a finalei play-off-ului Novara s-a impus în faţa echipei Padova cu 2-0 şi a promovat în prima ligă după o pauză de 55 de ani.
După ce în meciul tur, în deplasare, scorul a fost de 0-0. Piemontezii s-au impus pe teren propriu. Gonzalez a deschis scorul în minutul 16, la scurt timp după ce Cesar de la oaspeţi a primit cartonaş roşu. Rigoni a marcat al doilea gol al gazdelor în minutul 70. Meciul s-a jucat pe stadionul Silvio Piola, în faţa a 10 mii de spectatori. Novara s-a clasat la capătul sezonului regulat pe poziţia a treia şi a fost nevoită să joace în play-off alături de Varese, Padova şi Reggina.
Novara se alătură formaţiilor Atalanta Bergamo şi Siena, promovate în Serie A de pe primele două poziţii ale clasamentului ligii secunde. Interesant este faptul că bugetul celor de la Novara este estimat la doar 9 milioane de euro.