A fost inventată maşina viitorului! Poate zbura, merge pe nisip, gheaţă şi apă
Maşina viitorului se va descurca de minune nu doar pe şosea, dar şi pe nisip, gheaţă şi chiar pe apă. Nu este un scenariu din filme SF, ci invenţia unei tinere pasionate de design. Autovehiculul conceput de ea va fi dotat cu o pernă de aer şi va putea atinge o viteză de 100 de km pe oră.
Designerul Zhang Yuhan a creat uimitoarea maşină, numită Volkswagen Aqua, pentru un concurs sponsorizat de producătorul auto german. Potrivit Daily Mail, vehiculul are patru turbine de mare putere, dar şi perne de aer, care îi permite să planeze deasupra solului. Intrarea şi ieşirea din maşină este posibilă doar prin partea din spate. Autoturismul foloseşte hidrogen pe post de combustibil şi are emisii zero de carbon. Un motor special umflă perna de aer care ajută la ridicarea vehiculul deasupra solului, iar cele două turbine laterale sunt responsabile pentru a controla direcţia maşinii.
Tânăra, absolventă a unei instituţii superioare specializate în design industrial din China, şi-a exprimat speranţa că acest vehicul va ajunge să fie pe larg folosit într-un viitor nu foarte îndepărtat.