Chirtoacă: Dodon să plătească despăgubiri în valoare de 12,5 milioane de euro, că are de unde. Şi scuze să-şi ceară
Candidatul Partidului Liberal la fotoliul de primar al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, îi cere contracandidatului său Igor Dodon, despăgubiri financiare în valoare de 12,5 milioane de euro. Chirtoacă a depus astăzi, 15 iunie, la Judecătoria sectorului Râşcani o cerere de chemare în judecată, în acest sens.
"Dodon să plătească contravaloarea a 100 de troleibuze noi. Are de unde. Şi scuze să-şi ceară pentru că a insultat cetăţenii, dar şi firma care a produs troleibuzele", a declarat Chirtoacă la iesirea din Judecătorie.
Menţionăm că săptămâna trecută, comunistul Igor Dodon l-a acuzat pe Dorin Chirtoacă de implicare în scheme de corupţie la procurarea troleibuzelor. Drep răspuns, Chirtoacă a declarat că este decis să îşi apere reputaţia profesională în instanţă şi îi va cere lui Dodon despăgubiri financiare de 12,5 milioane de euro pentru a procura încă 100 de troleibuze.
Amintim că şi candidatul liberal l-a acuzat pe Dodon că ar fi falsificat Monitorul Oficial al României, decupând câteva pagini şi lipindu-le după bunul plac. Chirtoacă a depus, în acest sens, la Procuratura Generală o solicitare ca Dodon să fie tras la răspundere pentru fals în acte publice, fals în declaraţii şi uz de fals.