Avem tehnică, dar nu are cine o manevra
Întreprinderea Spaţii Verzi a prezentat astăzi angajaților 42 de motocositoare din lotul de 67 cumpărate anterior. Tehinca este destinată cositului ierbii pe spaţii înguste şi printre copaci și a fost procurată din Suedia.
Şeful Întreprinderii Spaţii Verzi, Eliferie Haruţa a spus că "aceste utilaje sunt necesare pentru a face faţă lucrului".
"Motocositoarele sunt necesare pentru a face față cositului ierbii din parcuri, de pe marginea drumurilor şi din zonele publice ale Capitalei. Primele utilaje achiziţionate la începutul lunii curente au demonstrat o rentabilitate bună, fiind utilizate la cositul ierbii de pe traseele: Calea Ieşilor, Mircea cel Bătrân, Aeroport, Calea Orheiului etc", a adăugat Haruţa.
Costul total al utilajelor este de 1.800.000 de mii de lei, banii fiind alocați Consiliul municipal Chişinău. Tehnica are o garanţie de 2 ani şi vine să completeze lotul de utilaje deja existent.
Prezent la eveniment, primarul interimar al municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, a ţinut să verifice personal cum lucrează motocositoarele. Edilul a spus că unealta este uşor manevrabilă.
"Odată cu procurarea tehnicii specializate autorităţile vor ţine sub control creşterea ierbii în parcuri, pe marginea drumurilor şi în zonele publice", a adăugat Grozavu.
Șeful de la Spații Verzi, Eliferie Haruță, a precizat că la moment, la întreprindere, muncesc 25% din numărul necesar de angajați.
Până acum muncitorii de la Spații Verzi coseau iarba manual. Potrivit specialiştilor, asemenea utilaje pot fi exploatate până la 4-5 ani.