Cele mai ieftine destinaţii de vacanţă sunt în Bulgaria şi Ucraina
La mare, pe bani puţini. Asta îşi doresc unii moldoveni pentru concediul de vară. Alţii, însă, sunt gata să dea mai mulţi bani, dar să aibă parte de servicii de calitate. Cele mai ieftine destinaţii de vacanţă sunt în Bulgaria şi Ucraina.
"Ucraina este aproape şi nu este nevoie de vize de intrare în ţară şi servicii măcar că nu sunt la cea mai înaltă calitate. Bulgaria ca preţ este comparabilă cu Ucraina şi condiţiile în mai multe cazuri sunt mai bune", precizează Mihai Cialicov, vicepreşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Turism.
Un sejur de 7 zile la un hotel de 3 stele în Ucraina costă 160 de euro pentru o persoană, iar în Bulgaria, preţul este cu 40 de euro mai mare. Cazarea la un hotel de 4 stele pe litoralul bulgăresc costă 260 de euro. Vacanţa petrecută, în Ucraina, la un hotel de cinci stele presupune chetuieli de 260 de euro pentru o persoană, iar în Bulgaria, de 300 de euro.
Cei care aleg să meargă la odihnă în Ucraina mai au de achitat aproximativ 15 euro pentru transport. În cazul Bulgariei, transportul tur-retur costă 40 de euro, iar perfectare vizei, 35 de euro.