Veaceslav Ceban este director interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare
Veaceslav Ceban este cel care va asigura interimatul la Departamentul Instituţiilor Penitenciare, până când Colegiul Ministerului Justiţiei va numi un nou director. Ministrul Oleg Efrim insistă asupra unei candidaturi din afara sistemului penitenciar şi nu exclude că aceasta ar putea fi chiar Veaceslav Ceban.
Rămânerea pe post a lui Veaceslav Ceban o să fie tema unei evaluări profesionale.
"Pentru astfel de funcţii, controlul structurilor speciale este obligatoriu şi atunci vom avea un raport clar dacă merită dumnealui să fie în continuare sau nu", a specificat Efrim.
Ceban a activat din 1992 în Departamentul Poliţie Economică şi a fost şef-adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. Apoi a ajuns la conducerea Direcţiei Misiuni Speciale din MAI, de unde a fost demis pe 13 mai 2009. Însă a câştigat în instanţă anularea deciziei. Veaceslav Ceban este căsătorit şi are doi copii.
Amnitim că ministrul Justiţiei Oleg Efrim a emis astăzi, 15 iunie, un ordin prin care a fost demis directorul general al Departamentului Instituțiilor Penetenciare, Vadim Cojocaru.
- Oleg Efrim l-a dat afară pe directorul Departamentului Instituțiilor Penitenciare
- De ce Oleg Efrim l-a demis pe directorul Departamentului Instituțiilor Penitenciare
- Şeful Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Veaceslav Ceban, la "O ZI CU PUBLIKA.MD" Live text şi foto
- Viaţa de după gratii în Moldova şi cum e să fii şef al Departamentului Instituţiilor Penitenciare VIDEO