Dodon şi cele "7 păcate" ale lui Chirtoacă
Candidatul PCRM la fotoliul de primar de Chişinău, Igor Dodon, a prezentat azi, 16 iunie, alte 7 cazuri de "delapidări de fonduri, trafic de influenţă şi corupţie în cadrul Primăriei Chişinău". Dodon a declarat, la o conferinţă de presă, că va depune în acest sens o sesizare la Procuratura Generală, în calitate de deputat al Parlamentului.
Potrivit lui Dodon, atât fostul edil al Capitalei, şi contracandidatul său, Dorin Chirtoacă, cât şi alţi funcţionari ai Primăriei, au încălcat legislaţia în următoarele 7 cazuri:
1. Proiectarea şi construcţia întreprinderii de ardere a deşeurilor;
2. Proiectarea şi construcţia spălătoriei de pe strada N.Dimo 32;
3. Autorizarea ilegală a amplasării chioşcurilor şi gheretelor în centrul istoric al Capitalei;
4. Ilegalităţi admise la autorizarea construcţiei mansardelor;
5. Gunoiştile neautorizate, formate în urma închiderii gunoiştii de la Ţânţăreni;
6. Staţia de epurare din municipiul Chişinău;
7. Autorizarea construcţiilor ilegale în perimetrul spaţiilor verzi cu defrişarea arborilor.
Candidatul comuniştilor a promis că dacă va fi ales în fruntea Primăriei Capitalei, timp de două luni, toate încălcările fostei conduceri vor fi examinate, prezentate publicului şi transmise organelor abilitate.
Acesta a mai adăugat că nu va încerca să-şi justifice vina pentru unele probleme din Primărie acuzând pe altcineva.