Pericolul ecologic al secolului XXI: DEŞERTIFICAREA SOLURILOR
Un miliard de oameni, din peste 100 de ţări, sunt afectaţi de deşertificare. Iar un sfert din terenurile agricole din lume au fost afectate de eroziune şi degradare a solului. Aceasta este considerată una dintre cele mai grave probleme de mediu al acestui secol.
Deşertificarea afectează, anual, mai mult de 20 de mii de kilometri pătraţi de teren, în întreaga lume. Este un fenomen care ameninţă 74 la sută din terenul din America de Nord, iar în Africa, aproape un milion de hectare de pământ arabil este afectat de deşertificare.
Deşertificarea are un impact economic enorm, pentru că duce la o diminiuare a producţiei agricole şi la o scădere a cantităţii de alimente disponibile. Aceste lucruri au drept consecinţe subnutriţia şi foametea.
Schimbările climatice, în special încălzirea globală, grăbesc procesul de deşertificare, însă activităţile umane reprezintă cauza principala şi cea mai frecventă a eroziunii solului. Despăduririle înlătură copacii care susţin pământul fertil, iar supracultivarea epuizează solul.