Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, şapte dintre aceştia se află în stare gravă. Cei mai mulţi au fost răniţi de arme.
Primarul oraşului Oş spune că mai multe grupuri de tineri agresivi, susţinători ai fostului preşedinte al Kîrgîzstanului, Kurmanbek Bakiev, au ieşit în stradă. Deşi ieri, în oraşul din sudul ţării, a fost introdusă starea de asediu şi au fost suplimentate trupele poliţiei şi ale armatei, violenţele nu au fost suprimate.
Nu se ştie care a fost motivul declanşării violenţelor din centrul oraşului Oş, însă potrivit presei locale, bătaia a fost declanşată de tinerii kîrgîzi şi cei uzbeci.