Filat: Dodon s-a prezentat mai puțin comunist și a ajuns sus, dar nu are loc în Guvernul condus de mine
"Igor Dodon a reușit să se prezinte mai puțin comunist, de asta a și reușit să ajungă sus. Dacă colegii săi de partid doresc să scape de el, trebuie să-l facă consilier pentru o lună." Declarațiile aparțin președintelui Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, și au fost făcute în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV.
Filat a menționat că Igor Dodon a obținut un rezultat foarte bun. "Are cel mai bun rezultat pe care l-a avut până în prezent Partidul Comuniștilor. Sunt sigur că Dodon a dorit să ajungă la cârma PCRM, să reformeze partidul și să revină la putere", a spus liberal-democratul.
Totodată, Filat a exclus posibilitatea revenirii la guvernare a comuniștilor. "Ei nu vor mai reveni dotorită presei libere și maturizării societății. Oamenii au început să vadă mai clar lucrurile", a explicat președintele Partidului Liberal Democrat.
De asemenea, liderul PLDM nu exclude faptul că Dodon s-ar putea lansa întrun proiect politic nou, sau să preia un partid existent.
Deși a recunoscut că Igor Dodon are capacități profesionale, premierul a menționat că în guvernul condus de el, comunistul n-ar putea să se regăsească. "Nu-l pot deviza pe Dodon de activitatea Partidului Comuniștilor", așa a explicat Filat nedorința sa de a lucra cot la cot cu fostul candidat comunist la primăria Capitalei.