Revenire miraculoasă: Directorul "Franzeluţa" a fost demis şi repus în funcţie
Scandal la combinatul Franzeluţa, al cărei consiliu de administraţie l-a destituit din funcţie pe directorul general pentru că ar fi prejudiciat întreprinderea cu 24 de milioane de lei. La mai puţin de 24 de ore însă, Eugen Baleca a revenit în funcţie, în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care decizia consiliului de administraţie a fost suspendată.
Preşedintele consiliului de administrare afirmă că a aflat despre acest lucru dintr-un act eliberat de centrul Anticorupţie. Potrivit acestuia, Eugen Baleca a provocat statului prejudicii de peste 24 de milioane în perioada anilor 200-2010. Consiliul de administrare bănuieşte că directorul Franzeluţa ar fi cumpărat făină pentru producerea pâinii utilizând diferite scheme off-shore.
În urma acestei descoperiri, majoritatea membrilor ai consiliului de administrare au votat ieri, 20 iunie, demisia lui Baleca. Aici, însă, surpriză, judecătoria Botanica a hotărât anularea deciziei prin care directorul Franzeluţa a fost dat afară.
Supăraţi pe instanţă, reprezentanţii statului în conducerea combinatului au atacat la Curtea de Apel decizia luată de Judecătoria Botanica în speranţa că într-un final Baleca va fi demis.
Solicitat de Publika TV, Eugen Baleca a refuzat să comenteze situaţia care s-a creat în jurul lui.