Un angajat al Ambasadei SUA a fost lovit de o maşină şi este internat la Spitalul de Urgenţă. Accidentul a avut loc în jurul orei 8.00, în faţa Ambasadei SUA, potrivit surselor de la Urgenţă.
Reprezentanţii Serviciului de Presă al misiunii diplomatice au declarat că angajatul este cetăţean american, dar nu au oferit mai multe detalii. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere, Dana Andronic, a spus că accidentul a avut loc din cauza neatenţiei unui şofer al Ambasadei. Acesta a dorit să facă o manevră şi nu a văzut pietonul.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, Petru Craveţ, a declarat că diplomatul a fost internat, însă a refuzat să spună în ce stare este acesta.