Lu Yen-Hsun şi Sabina Lisicki produs surpriza la Wimbledon
Novak Djokovic şi Roger Federer s-au calificat fără mare dificultate în turul trei la Wimbledon, după ce şi-au învins clar adversarii. Surprizele au fost produse la masculin de taiwanezul Lu Yen-Hsun, care l-a elminat pe sârbul Victor Troicki, iar la feminin de nemţoaica Sabina Lisicki, care a învins-o pe chinezoaica Na Li, proaspăta campioană de la Roland Garros.
Lu Yen-Hsun a produs cea mai mare surpriză de până acum la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon. Tenismenul taiwanez l-a eliminat pe sârbul Victor Troicki cu scorul de 7-6, 6-4, 6-4.
Un alt jucător sârb, Novak Djokovic, s-a calificat fără mari probleme în turul trei, după victoria clară în faţa sud-africanului Kevin Anderson, scor 6-3, 6-4, 6-2. La fel de uşor a acces în turul 3 şi elveţianul Roger Federer, care a trecut fără mari emoţii de francezul Adrian Mannarino, pe care l-a învins în trei seturi, scor 6-2, 6-3, 6-2.
Cel mai spectaculos meci s-a jucat între suedezul Robin Soderling şi fostul "număr 1" mondial, australianul Lleyton Hewitt. Pentru stabilirea învingătorului a fost nevoie de 5 seturi, în final câştig de cauză având suedezul, care a întors rezultatul după ce a pierdut primele două seturi, scor 6-7, 3-6, 7-5, 6-4, 6-4.
Pe tabloul feminin surpriza a venit de la jucătoarea germană Sabina Lisicki, care a scos-o din cursă pe Na Li, recent câştigătoare a marelui trofeu de la Roland Garros. Chinezoaica a cedat cu 6-3, 4-6, 6-8.
Şi Serena Williams a întors rezultatul în faţa româncei Simona Halep, care a câştigat primul set cu 6-3, dar nu a rezistat în următoarele două: 2-6 şi 1-6. O altă favorită, italianca Francesca Schiavone, s-a impus în faţa cehoaicei Barbora Strykova, scor 7-5, 6-3.