Franţa nu a reuşit să învingă Uruguay în meciul de debut de la Cupa Mondială
Franţa n-a reuşit să învingă Uruguay în meciul de debut de la Cupa Mondială. Vice-campioana mondială a avut o ocazie mare în debut şi un om în plus timp de 10 minute, însă sud-americanii au rezistat, scor 0-0.
Franţa a avut o ocazie mare în starul partidei, când Ribery a pătruns vijelios pe stânga şi l-a servit excelent în faţa porţii pe Govou. Acesta însă a ratat din şase metri.
Forlan de la Atletico a avut şi el o şansă în prima repriză, dar Lloris a respins.
Nici a doua repriză n-a fost mai activă. Eliminarea lui Lodeiro şi o încăierare între Toulalan şi căpitanul Uruguayului Lugano i-a mai animat pe spectatori.
Henry, omul care a calificat Franţa la turneul final după un henţ, a cerut penalty pentru henţ în careu al unui adversar, dar arbitrul a refuzat.
Acelaşi Henry a avut şansa de a marca în ultima fază a partidei, însă a tras în zid de la 20 de metri.
Franţa şi Uruguay au încheiat la egalitate scor 0-0.