Noi specii de animale descoperite în Noua Guinee
Cercetătorii de la World Wildlife Fund au descoperit în perioada 1998-2008, în Noua Guinee peste 1.000 de specii noi de animale. Oamenii de ştiinţă au mai declarat că flora şi fauna din pădurile şi râurile din Noua Guinee sunt printre cele mai bogate de pe glob.
Printre descoperirile fantastice de pe insula Noua Guinee se numără o broască ce are colţi de vampir, un şarpe orb, un delfin cu capul rotund care înoată în apele puţin adânci de lângă coasta şi din apropierea râurilor.
Raportul publicat de World Wildlife Fund include şi descoperirea unui rechin de râu, dar şi a unei serii de fluturi neobişnuiţi. Noua Guinee, împărţită între provincia Papua în vest şi Papua Noua Guinee în est, are unul dintre cele mai virgine şi uimitoare ecosisteme din lume.
Anterior, descoperirile din Papua Noua Guinee au adus la lumină şi cel mai mare fluture din lume, care are aripile de 30 de centimentri, dar şi şobolani uriaşi care pot ajunge la un metru în lungime. În plus, cercetătorii au mai descoperit 12 mamifere, 134 de noi specii de broaşte, printre care una denumită "Litoria" din cauza culorii ochilor, un roşu aprins combinat cu negru.