VEZI cum va arăta cel mai rapid avion din lume
Va putea parcurge distanţa dintre Londra şi New York în doar două ore. Este vorba despre un avion care ar putea câştiga titlul de cea mai rapidă aeronovă din lume. Schiţa a fost prezentată de compania "HyperMach".
Avionul, disponibil doar pentru clasa business, va atinge o viteză de 4.287 de kilometri pe oră, adică de două ori mai mare decât a supersonicului Concorde.
"După ce ne-am implicat în construcţia mai multor avioane supersonice şi hipersonice, HyperMach este gata să se impună pe piaţa de construcţie a aeronavelor. Intenţionăm să construim un avion care va putea zbura din New York în Dubai în doar 2 ore şi 20 de minute şi va face înconjurul lumii în doar cinci ore", a declarat preşedintele HyperMarch, Richard Lugg.
Preşedintele companiei susţine că acest avion va fi lansat pe piaţă în cel mult 10 ani, iar Departamentul de Comerţ şi Industrie din Marea Britanie şi-a anunţat susţinerea pentru acest proiect. Sistemul de propulsie al aeronavei va fi compus din două motoare hibride, cu 30 la sută mai eficiente în ceea ce priveşte consumul de carburant.
Potrivit publicaţiei britanice, Daily Mail, avionul va zbura la o altitudine de peste 18.000 de metri, iar în timpul zborului, pasagerii vor avea posibilitatea să observe curbura Pământului.