Ploile torenţiale au distrus sute de hectare de culturi agricole şi au blocat mai multe drumuri din ţară
Ploile torenţiale din ultimele zile au compromis sute de hectare de culturi agricole din toată ţară. Pagube au fost înregistrate în satele Costiuleni şi Valea Mare din raionul Ungheni, în localitatea Bălăureşti din Nisporeni, dar şi în satele Olăneşti, Ermoclia, Marianca de Jos şi Cioburciu din raionului Ştefan Vodă. Mai mult, ploaia a lăsat blocate trei localităţi din raionul Străşeni. Este vorba de satele Codreana, Recea şi Saca.Drumul de acces spre ele este inundat şi practic imposibil de traversat.
În satul Olăneşti aproape 300 de hectare de grâu, floarea soarelui, porumb, mazăre, legume au fost distruse de ploile torenţiale. "Pierderile totale, aşa aproximativ trebuie să fie vreo 2 milioane. E o situaţie gravă pentru noi, ce să-i faci", menţionează Dumitru Lutenco, agronom asociaţie agricolă.
Dacă unora ploaia le-a distrus culturile agricole, pe alţii i-a lăsat blocaţi. Drumul de acces în satele Codreana, Recea şi Saca din raionul Străşeni a fost inundat.
Problema există deja de peste zece ani, iar autorităţile locale spun că Apele Moldovei trebuie să ia măsuri, adică să cureţe râul. Cei din urmă spun că nu au bani pentru aşa ceva. Cheltuielile s-ar ridica la peste un milion de lei.