Rijkaard a semnat un contract cu naţionala Arabiei Saudite pe trei ani de zile
Frank Rijkaard este oficial noul antrenor al naţionalei Arabiei Saudite! Antrenorul olandez a semnat un contract pe trei ani cu arabii şi are ca obiectiv calificare la Cupa Mondială din 2014.
Fostul antrenor al Barcelonei, Frank Rijkaard este oficial noul selecţioner al naţionalei de fotbal a Arabiei Saudite. Olandezul a semnat cu Federaţia de fotbal din Orientul Mijlociu un contract pe trei ani de zile pentru un salariu anual de 7,6 milioane de euro şi are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2014.
"Am gânduri bune, pentru că Arabia Saudită e o naţiune bună. Ei au o mulţime de talente şi am vazut deja multe echipe cu jucători tineri talentaţi. E bine să lucrez cu jucători tineri", a spus Frank Rijkaard.
Ca jucător, Rijkaard, are în palmares trei Cupe sau Ligi ale Campionilor, cu AC Milan şi Ajax Amsterdam, iar ca antrenor a câştigat cea mai importantă competiţie europeană intercluburi cu Barcelona, în 2006. Arabia Saudită va fi a doua experienţă la nivel de naţională pentru Rijkaard, după ce a antrenat selcţionata Olandei în perioada 1998-2000.
Arabia Saudită nu avea antrenor din luna ianuarie a acestui an, după concedierea lui Nasser Al Johar, care a stat pe bancă doar nouă zile, el luându-i la rândul său locul fostului tehnician al Rapidului, Jose Peseiro, concediat după primul meci de la Cupa Asiei, pierdut cu 1-2 în faţa Siriei.