Revista presei: Giorgio Armani a îmbrăcat-o pe Charlene Wittstock
Nunta de poveste de la Monaco s-a încheiat, iar presa internaţională abundă în articole dedicate acestui subiect.
Giorgio Armani a îmbrăcat-o pe încântătoarea mireasă Charlene Wittstock, scrie New York Times. Partea din faţă a rochiei a fost brodată cu flori, pietre aurii, cristale şi perle. Nu doar mireasa a atras privirile invitaţilor, dar şi cele şapte domnişoare de onoare îmbrăcate în haine tradiţionale.
După nuntă urmează testul de paternitate, scrie The Telegraph. Viaţa tumultoasă a prinţului Albert de Monaco continuă să-i dea bătăi de cap chiar şi după nunta cu Charlene Wittstock. Albert ar urma să fie supus unui test de paternitate, în zilele următoare, pentru un presupus al treilea copil nelegitim.
Prinţul Albert şi iubita sa Charlene Wittstock şi-au spus unul altuia "da" în faţa lui Dumnezeu şi au făcut schimb de inele, scrie RIA Novosti. Ceremonia religioasă a avut loc în grădina Palatului princiar, iar la eveniment au participat zeci de şefi de stat şi reprezentanţi ai familiilor regale din întreaga lume, actori, designeri şi oameni de afaceri.
Prinţul Laurent al Belgiei a fost sâmbătă eroul unui incident neplăcut la Monaco, scrie hotnews.ro. Imediat după ce a ajuns la locul unde urma să aibă loc ceremonia, prinţul s-a împiedicat şi a căzut pe covorul roşu, chiar în faţa treptelor Palatului, dar fără să se lovească. El a fost ajutat imediat de unul dintre soldaţi.