Vaticanul va desecretiza arhivele care se referă la măcelul armenilor pe timpul Imperiului Otoman
Vaticanul va desecretiza arhivele, care se referă la genocidul armenilor, comis de Imperiul Otoman în perioada 1915-1916. Potrivit Agenţiei France Presse, arhivele conţin informaţii despre torturile la care i-au supus turcii pe armeni, de asemenea, despre măcelurile în masă.
Vaticanul a confirmat atrocităţile comise de soldaţii turci faţă de armencele însărcinate, bazându-se pe documentele din arhivă. În unele dintre ele se descrie cum soldaţii turci pariau şi aruncau zarurile, încercând să ghicească sexul pruncilor nenăscuţi. Soldaţii spintecau burţile mamelor, scoteau fătul, după care îl înjunghiau cu baioneta. Sfântul Scaun comunică, de asemenea, că în februarie 2012, la Muzeul din Capitoliu va avea loc expoziţia documentelor din arhiva secretă.
În ultimii ani, Vaticanul a abordat de câteva ori subiectul referitor la soarta armenilor creştini, dintre care un milion şi jumătate au fost exterminaţi în anii 1915-1916 de către turci. Masacrul armenilor din Imperiul Otoman este considerat primul genocid din secolul 20. Turcia, succesoarea Imperiului Otoman, încă mai refuză să recunoască aceste fapte. Până în prezent, genocidul armenilor a fost recunoscut de către Rusia, Franţa, Italia, Germania, Olanda, Belgia, Polonia şi alte ţări, precum şi Vaticanul, Parlamentul European şi Consiliul Mondial al Bisericilor.