Creştinii ortodocşi de stil vechi slăvesc, astăzi, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Tot azi, este şi sărbătoarea Sânzienelor, care este legata de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fertilităţii. Cărţile spun că denumirea sărbătorii derivă de la Sancta Diana, care a devenit peste ani Sandiana, apoi Sânziana. Potrivit altor versiuni, aceasta provine de la numele florilor de câmp, galben-aurii, numite în popor sânziene.

Legenda mai spune că sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, iar atunci când se prind în horă "dau puteri" deosebite florilor şi ierburilor, care devin plante de leac. În popor se mai zice că în noaptea de Sânziene, zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină.

Dacă oamenii nu le sărbatoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate cu fiinţele răufăcătoare zise şi Iele, care iau minţile oamenilor şi mai ales ale tinerilor. Ca să scape de pedeapsa acestor zâne rele, tinerii, în special fetele, fac în ziua sărbătorii coroniţe din florile de sânziene şi le pun pe cap.

În zorii zilei, bărbaţii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica", o fată, care se împodobeşte cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Alaiul Drăgaicei porneste prin sat şi pe ogoare. Iar la răscruci, fetele cântă şi se încing în horă. Pe timpuri, sărbătoarea Sânzienelor era considerată de tinerele fete un prilej de a-şi afla ursitul şi timpul când se vor mărita.

Pentru asta bărbaţii împleteau cununi din flori în forma de cruce, iar fetele în forma de cerc, coroniţele fiind aruncate pe casă. Dacă se opreau pe acoperiş, este semn de nuntă, iar dacă nu, ursitul sau ursita mai trebuiau asteptaţi.