(VIDEO) Au schimbat podiumul pe un METROU ÎN MIŞCARE
Mai multe fotomodele au defilat în subteran, în cadrul Săptămânii de Modă din Germania. Colecţia de haine a purtat amprenta stilului gotic şi urban.
Ţinutele îndrăzneţe din latex şi pantofii cu tocuri înalte au condimentat defilarea organizată într-un metrou din Berlin. Nu doar podiumul a fost unul neobişnuit, dar şi modelele au depăşit limitele firescului.
Tatuate pe întreg corpul şi cu piercinguri, fetele fac parte din grupul fotomodelelor botezat "Rockstar". Chiar dacă stilul gotic nu este pe placul oricui, numărul adepţilor devine din ce în ce mai mare.
Nici Parisul nu a rămas în urmă la capitolul modei. Designeri cu renume, cum ar fi Stephane Rolland, Karl Lagerfeld şi Giorgio Armani au strălucit în capitala Franţei, cu noile colecţii pentru toamnă-iarnă 2011. De această dată, Asia a fost sursa de inspiraţie pentru creatori de modă.