(VIDEO) China după "potop": Mii de case distruse şi sute de kilometri de drumuri avariate
Apele se retrag şi dezvăluie astfel dimensiunea dezastrului. Peste 10 mii de case au fost distruse în localităţile din provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei, grav afectate de inundaţiile din ultimile săptămâni. Puhoaiele au lăsat în urmă tone de moloz şi sute de kilometri de drumuri distruse.
Potrivit autorităţilor chineze, inundaţiile au afectat peste un milion şi jumătate de oameni. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, provincia Sichuan încă nu şi-a revenit după cutremurul devastator de 7,9 pe scara Richter, produs în 2008 şi soldat cu peste 80 de mii de morţi.
Sute de salvatori au fost mobilizaţi pentru a evacua sinistraţii din regiune, iar unii dintre ei au fost eroii unor intervenţii demne de filmele americane.
După retragerea apelor a început o masivă acţiune de curăţire a zonelor afectate de inundaţii. Echipele de intervenţie sunt nevoite să folosească materiale explozibile pentru a împrăştia bolovanii aduşi de puhoaie şi care blochează drumurile şi căile ferate.
Externe