Revista presei: Putin le cere miniştrilor să-şi doneze salariile
Premierul rus Vladimir Putin le-a cerut miniştrilor săi să doneze cel puţin un salariu pentru ridicarea unui monument dedicat premierului Piotr Stolypin, din perioada ţarului Nicolae al II-lea. RBK notează că cererea premierului a fost însosţită şi de o comparaţie între activitatea lui Stolypin cu cea a lui Putin.
Naveta Soyuz, lansată de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, a plasat pe orbită 6 sateliţi de telecomunicaţii americani. Anunţul a fost făcut de Agenţia federală spaţială rusă, citată de RIA Novosti.
Summitul zonei euro, menit să salveze moneda europeană, se amână pentru câteva zile! Le Figaro scrie că această schimbare este cauzată de dezacordurile dintre Paris şi Berlin. Publicaţia mai notează că Germania a fost prima care a declarat că o astfel de întâlnire este inutilă în contextul în care nu a fost pus la punct niciun plan concret de acţiuni comun.
Premierul rus Vladimir Putin ar putea călca pe urmele liderului sovietic Leonid Brejnev, sau a liderului din Zimbabwe, Robert Mugabe dacă nu va aplica reforme. Declaraţiile aparţin magnatului Aleksandr Lebedev, citat de InoSmi.ru. Aceasta a mai adăugat că o prioritate a lui Putin trebuie să fie lupta cu corupţia.
Înalta Curte de la Londra a amânat examinarea recursului fondatorului Wikileaks, Julian Assange, care a cerut să nu fie extrădat în Suedia. BBC scrie că judecătorii nu au indicat o dată exactă pentru a da verdictul. Julian Assange este învinuit că, în august 2010, ar fi agresat sexual două femei în Suedia.