LIBER(AL) LA AGĂȚAT Ghimpu vrea ca fetele să fie mai aproape de el: Fără ele ar veni sfârşitul lumii
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, se ţine numai de şotii. Acesta nu pierde nicio ocazie pentru a ieşi în evidenţă. De această dată, liberalul a glumit pe seama jurnalistelor. Totul s-a întâmplat după şedinţa Parlamentului.
Ghimpu a fost rugat de jurnaliste să treacă mai aproape de tribună, la care acesta a spus că ele trebuie să vină mai aproape de el.
"Fetele toată viaţa trebuie să fie mai aproape, altfel ar veni sfârşitul lumii", a mai spus Mihai Ghimpu.
Nu este prima dată când Ghimpu încearcă să găsească limbaj comun cu tinerii, în special cu fetele. În campaniile electorale, liderul PL a participat de mai multe ori la petrecerile organizate de tinerii liberali.
Iar anul trecut, fostul preşedinte interimar şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un club din Capitală. Deşi a venit cu soţia, acesta a ales să danseze împreună cu tinerele din partid.