Armata Naţională dispune de noi tehnologii de distrugere a bombelor expirate
Peste 20 de tone de bombe expirate vor fi detonate anul acesta de Armata Naţională. În premieră, disrugerea muniţiei se face prin intermediul arderii cu elemente termice. Pe Poligonul de la Bulboaca au fost detonate deja primele bombe de aviaţie cu ajutorul acestei tehnologii.
Specialiştii spun că noua metodă este mai puţin periculoasă, pentru că nu permite împrăştierea schijelor.
"Metoda aceasta îşi face efectul după cum observaţi, termita care are deasupra temperaturi foarte joase, face o gaură efectiv ca sudura în corpul bombei şi prin gaura respectivă arde explozibilul dinăuntru", spune Andrei Camerzan, şef-adjunct Direcţia Armament.
Cu suportul Misiunii OSCE în Moldova, Armata Naţională a primit 150 de complete de elemente termice pentru detonarea bombelor. Până la sfârşitul acestei luni vor fi distruse peste o sută de bombe de aviaţie cu greutatea de 250 de kg.
"Nu a fost un proiect foarte costisitor. Noi am adus şi un expert în această metodă de detonare a muniţiei, a costat aproximativ 100 de mii de euro", explică Maurice Dunai, reprezentant al misiunii OSCE.
În depozitele Armatei Naţionale sunt circa 300 de tone de bombe expirate. Până la sfârşitul anului, 20 de tone dintre acestea vor fi distruse.