4 mii de dolari per migrant din Ucraina, la intrarea ilegală în Moldova. Doi bărbați din Ceadâr-Lunga, trimiși în judecată
Doi bărbaţi din Ceadâr-Lunga au fost trimişi în judecată, pentru facilitarea intrării ilegale în Moldova a doi bărbați în Ucraina, anunţă Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
"Traversarea ilegală a avut loc în martie curent, în regiunea localității Valea Perjei din Taraclia. Pentru serviciile de întâlnire a migranților (originari din Odesa și Harkov) la hotar, în afara controlului de frontieră, după care ar fi urmat cazarea lor în Moldova și ieșirea din țară, învinuiții au impus taxa de 3.000 dolari americani și, respectiv, 4.000 dolari americani per persoană. Dintre aceștia, prima tranșă de aproximativ jumătate din sumă migranții au oferit-o în avans, iar a doua parte urma să fie achitată la urcarea în mașină, în Moldova, după ce au mers pe jos printr-o fâșie forestieră de la hotar, circa o oră și jumătate", menţionează PCCOCS.
Planul infracţional al acestora a fost dejucat de autorităţile din ţara noastră.
"După ce au fost observați de angajații Poliției de Frontieră, care i-au reținut pe toți patru, iar procurorii PCCOCS le-au cercetat faptele penale și i-au trimis pe banca acuzaților. Acum, cei doi inculpați cu vârste de 27 și 37 de ani, parte a unui grup infracțional investigat în continuare, riscă o amendă de până la 67.500 lei sau închisoare de la 5 la 7 ani. Urmează ca Judecătoria Cahul să se pronunțe, timp în care inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii", mai menţionează PCCOCS.
Astfel, la câteva zile de la facilitarea sosirii ilegale în Republica Moldova a cetățenilor din Ucraina, inculpatul mai în vârstă le-a oferit oamenilor legii mită (700 EUR în carnețel de notițe) pentru ca să-i întoarcă mașina pe care o folosise la transportarea migranților pe care i-au întâlnit la hotar, care a fost și ea reținută în dosarul penal. Prin urmare, Procuratura Anticorupție (PA) l-a trimis în judecată pentru corupere activă, pe care acesta a recunoscut-o, după care a fost condamnat la doi ani închisoare și amendă de 100.000 lei.
De asemenea, procurorii PCCOCS menționează faptul că de la declanșarea războiului în Ucraina, la 24 februarie 2022, fenomenul migrației ilegale, contrabandei și al traficului de droguri în Moldova a căpătat noi proporții. Autoritățile de drept depun eforturi sporite pentru combaterea fenomenului.
În context, acuzatorii de stat vor insista în continuare pe înăsprirea pedepsei pentru combaterea fenomenului migrației ilegale.