40 de bibliotecari din ţară au beneficiat de un program de formare profesională, la Bucureşti
40 de bibliotecari de la Biblioteca "B.P. Hașdeu", din Basarabia au participat timp de o săpămână la un program de formare profesională la București.
În perioada 22-29 iulie 2018, aceștia au beneficiat de cursuri de formare, dar și de ateliere practice susţinute de bibliotecarii de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), precum şi de către reprezentanţi ai partenerilor BMB.
Bibliotecarii basarabeni au vizitat filialele Bibliotecii Metropolitane, dar și alte instituţii din Capitală: Primăria Municipiului București, Parlamentul României, Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" și Muzeul Municipiului București.
Proiectul a fost derulat de Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.