40 de elevi cu nevoi speciale vor susţine examenele în baza testelor individuale
foto: stiricrestine.ro
canal tv
Aproape 40 de elevi cu nevoi speciale, absolvenţi ai ciclului gimnazial, vor susţine examenele în baza testelor individuale. Tinerii au fost selectaţi din nouă raioane şi au studiat după un program şcolar individual.
Potrivit noii metode, elevii vor susţine examenele la calculator şi vor avea la dispoziţie mai mult timp decât ceilalţi absolvenţi. Această metodologie face parte din programul de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru anii 2011-2020.
Şeful Direcţiei generale învăţământ preşcolar, Valentin Crudu, a declarat pentru Publika TV, că numărul absolvenţilor gimnaziilor care vor susţine examenele în mod individual va creşte în anul de studii 2012-2013.