40 de familii din raionul Călărași vor beneficia, în curând, de locuințe de la stat
40 de familii din raionul Călărași vor beneficia de locuințe de la stat, pe care le vor închiria. Lucrările de construcție sunt pe ultima sută de metri, iar blocul urmează a fi dat în folosinţă până la sfârșitul acestei luni. Beneficiarii sunt familiile cu venituri mici, persoanele cu dizabilităţi şi tinerii specialişti. Chiria lunară va fi între 300 şi 500 de lei.
Ina Leva are 30 de ani și este mamă a doi copii. Soțul ei a fost operat şi nu poate lucra. Familia are un venit lunar de 1700 de lei, din salariul de învățătoare.
"Avem doi copii de întreținut, cheltuielile zilnice, soțul nu lucrează pentru că s-a îmbolnăvit. Eu sunt cea care pot să întrețin familia. Din salariul meu de 1700 de lei, nu-ți ajunge nici de hăinuțe, nici de scutece", a declarat Ina.
Într-o situație similară sunt alte peste 80 de familii din raionul Călăraşi, care solicită locuinţe în chirie de la stat.
"Apartamentele vor fi transmise prin contract pentru o perioadă de cinci ani. Vom da termen de o lună pentru a depune dosarele pentru a beneficia de apartamente. Este un rând de 87 de persoane", a spus președintele raionului Călărași, Ilie Rău.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor susține că lucrările sunt executate fără întârziere.
"Autoritatea locală este coninteresată ca să dăm în termenii stabiliți pentru ca cât mai curând să fie repartizate cele 40 de apartamente", a specificat ministrul MDRC, Marcel Răducan.
Proiecte similare se desfăşoară şi în raioanele Hâncești, Sângerei și Briceni. Anul acesta, construcția locuințelor sociale urmează să înceapă în Soroca și Leova. Banii pentru construcția locuinţelor au fost împrumutați de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Suma împrumutului este de 25 de milioane de lei. Acesta va fi rambursat în 20 de ani.
Social