400 de muncitori şi peste 300 de utilaje curăţă zăpada de pe traseele din ţară
Şi dacă pe traseele naţionale se circulă fără dificultate, mai grav stau lucrurile pe drumurile locale. Se întâmplă în special în sudul ţării, unde a viscolit.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei de Stat a Drumurilor, la deszăpezirea traseelor din ţară sunt antrenaţi aproximativ 400 de muncitori şi peste 300 de utilaje. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Cel mai greu se circulă pe drumurile locale.
"Rău se circulă. Drumurile nu sunt curăţate, vedeţi şi dvs. Drumurile naţionale sunt mai des curăţate. Mergem cu viteză redusă", a spus un şofer.
"Mergem încetişor. Deocamdată e normal, văd că merge tractorul din urmă şi curăţă", a menţionat un conducător auto.
Iar aseară, mai multe TIR-uri au fost trase pe dreapta, unde au stat până dimineaţa, din cauză că nu erau echipate pentru condiţii de iarnă.
"Aseară le-am stopat aici în timp ce ningea, ca să nu blocheze traseul. Deja o să le permitem să meargă la drum, deoarece traseul este curat şi nu mai are rost să le oprim", a declarat Alexandru Cuzuioc, agent de circulaţie al INP Anenii Noi.
De la începutul iernii, pe drumurile naţionale au fost împrăştiate aproximativ 1500 de tone de material antiderapant.
- Străzile Chişinăului ar putea fi deszăpezite în mai mult de 48 de ore, în caz de ninsori abundente
- Drumarii din ţară, puşi pe treabă. Toată noaptea au împrăştiat 3.500 tone de material antiderapant
- Ninsorile fac legea în sudul ţării: Şase localităţi au rămas fără lumină, iar mai mulţi copii nu au putut ajunge la şcoală