La Criuleni a fost ales preşedintele raionului cu votul PLDM şi PCRM. PL şi PD au părăsit sala
Consiliul raional Criuleni are, de astăzi, un preşedinte. Acesta este Vitalie Rotaru, candidat din partea PLDM şi a fost ales de consilierii liberal-democraţi şi cei comunişti din forul local.
Pentru Rotaru au votat 16 aleşi locali ai PLDM şi 6 din partea PCRM, în timp ce trei comunişti s-au abţinut de la vot.
Consilierii din partea PL şi PD din acest raion au părăsit sala de şedinţe în timpul votului, după ce anterior au cerut să se ia o pauză până marţi pentru a discuta menţinerea Alianţei pentru Integrare Europeană. Propunerea nu a fost susţinută de PLDM şiPCRM.
Preşedintele organizaţiei teritoriale a PL, Dionisie Boaghe i-au acuzat pe colegii liberal-democraţi că au coordonat la nivel central decizia de astăzi de a vota în comun cu PCRM.
"Decizia a fost coordonată între PLDM şi PCRM la nivel central. Aşa au primit dispoziţii. Acum AIE nu mai există în Criuleni", a spus Boaghe.
"Nu am făcut o coaliţie cu comuniştii, ci una cu consilierii neafiliaţi. Cei şase aleşi locali sunt foşti membri ai PCRM, acum sunt neafiliaţi", a explicat Vitalie Rotaru, preşedintele consiliului raional Criuleni, pentru Publika TV.
Totodată, astăzi, la Criuleni au fost aleşi şi vicepreşedinţii de raion - doi din partea PLDM şi unul de la PCRM.
- Aleşii locali ai AIE din Cahul, Orhei şi Călăraşi blochează activitatea consiliilor: "Nu avem indicaţii de la Centru"
- Aleşii locali din Soroca, Rezina, Leova şi Hânceşti vor alege preşedinţii de raioane
- Preşedinte democrat în raionul Căuşeni, ales cu votul PL şi PCRM. PLDM a votat împotrivă
- Diacov: Nu mai avem nevoie de un acord de Constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană la nivel local