Azi este marcată Ziua Justiției Penale Internaționale
Comunitatea internațională marchează astăzi, 17 iulie, Ziua Justiției Penale Internaționale. Data a fost stabilită prin Declarația de la Kampala, ca urmare a adoptării Statutului de la Roma în 1998, și a întrat în vigoare la 1 iulie 2002.
Astfel, prin adoptarea Statutului s-au pus bazele fondării Curții Penale Internaționale, creată pentru a pedepsi crimele de război, crimele împotriva umanității şi genocidurile comise după anul 2002, iar din 2017, şi crimele de agresiune.
Spre deosebire de alte tribunale, cum ar fi CEDO, CPI este o instanță internațională permanentă și universală, care judecă persoana și nu statul pentru acțiunile săvârșite. 116 state ale lumii au devenit membre ale Curții Penale Internaționale.
Și Moldova a semnat Statutul de la Roma la 8 septembrie 2000, dar l-a ratificat abia în septembrie 2010, an în care a și devenit membru CPI. Beneficiile pentru Republica Moldova constau în faptul că aceasta demonstrează mapamondului că Moldova are intenții serioase la capitolul securitate internațională și în același timp, asigură o susținere internațională statului nostru.
Curtea Penală Internațională își are sediul la Haga, Olanda. Are în componența sa 14 judecători, un președinte, un vicepreședinte, un prim-vicepreședinte și un procuror. Până în prezent nu a fost judecată nicio persoană, dar pe rol sunt 6 dosare, și prima sentință urmează a fi pronunțată la 26 august 2011.