Real Madrid l-a învins pe... David Beckham
David Beckham a ieşit pierdant în meciul contra fostei sale echipe. Real Madrid a început turneul prin America de Nord cu o victorie clară, scor 4-1, în faţa clubului Los Angeles Galaxy, la care joacă şi fostul internaţional englez, într-o partidă disputată pe stadionul "Rose Bowl" din Pasadena, California.
În faţa a peste 56 de mii de spectatori prezenţi pe stadionul Memorial Coliseum din Pasadena, elevii lui Jose Mourinho au punctat de patru ori. Callejon a deschis scorul în minutul 30, iar Joselu a dublat avantajul galacticilor peste nouă minute. Cristiano Ronaldo a marcat şi el în minutul 51, pentru 3-0, iar peste alte 6 minute, Benzema a dus avantajul galacticilor la 4 goluri. Americanii au reuşit să înscrie golul de onoare în minutul 66, prin Adam Cristman.
Fabio Coentrao şi Jose Callejon au debutat la Real Madrid în acest meci, în care David Beckham a jucat timp de o oră împotriva foştilor coechipieri din capitala Spaniei. A fost prima dată când starul englez a evoluat împotriva Realului de la transferul său în Statele Unite, în 2007.
Într-un alt meci al aceluaşi turneu neoficial, Manchester City s-a impus cu 2-0 în faţa formaţiei Club America din Ciudad de Mexico. Ryan McGivern a deschis scorul în minutul 17, iar internaţionalul Shaun Wright-Phillips a dus avantajul englezilor la 2-0 peste 10 minute.