Zeci de focoase pentru rachete furate chiar sub ochii jandarmilor în România
Embed:
64 de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament din România spre Bulgaria. Paza transportului era asigurată de zece jandarmi, iar autorităţile române au anunţat despre deschiderea unei anchete în acest caz.
Absenţa celor patru lăzi a fost descoperită la punctul vamal Giurgiu, chiar înainte de intrarea trenului în Bulgaria. În prezent, una dintre ipotezele luate în calcul este că furtul ar fi fost comis de hoţi de fier vechi.
Ministerul Apărării de la Sofia a ţinut să precizeze că focoasele nu erau destinate armatei bulgare, ci unei companii private.
Pe de altă parte, autorităţile din România susţin că transportul avea toate avizele şi documentele necesare.