Australianul Cadel Evans a mers spre victorie 10 ani VEZI AICI ISTORIA LUI
Cadel Evans este primul australian din istorie care a reuşit să câştige Turul Franţei, cel mai prestigios turneu de ciclism din lume. La 34 de ani, toată şampania curge pentru Cadel Evans, care şi-a trecut în palmares cel mai mare succes al carierei, unul la care a visat toată viaţa.
După două ediţii pierdute la contratimp, Cadel Evans a triumfat la Turul Franţei. A mers perfect, aşa cum a făcut-o pe toată durata celor trei săptămîni, iar la final cu greu şi-a stăpânit lacrimile.
"Am urmat programul strict pe care l-am făcut şi m-am străduit, m-am întrecut pe mine ca să câştig acele secunde atât de necesare. Nu ştiu ce să zic acum, cred că am tot timpul înainte să privesc în urmă, să reflectez asupra acelor momente", a declarat Evans.
A fost pasionat de înot, fotbal şi chiar de cricket. "Îmi pare ciudat că am putut deveni sportiv de performanţă", povesteşte Evans pe site-ul său. Rutierul echipei BMC susţine că era total nepotrivit pentru majoritatea genurilor de sport ce se practică în Australia. Cu toate acestea, în 1994 a început să practice ciclismul. În 2009 a devenit campion mondial, iar la cei 34 de ani, Cadel Evans şi-a trecut în palmares cel mai mare succes al carierei - a cucerit trofeul în Marea Buclă, pe care i l-a dedicat lui Aldo Sassi, mentorul său.
Cadel Evans este primul australian din istorie care a terminat Turul Franeţi pe locul întâi, după ce a câştigat doar câte o etapă în 2007 şi în 2011.