Regiunile controlate de forţele lui Gaddafi se confruntă cu o criză alimentară şi de combustibil
Sub presiunea sancţiunilor internaţionale regimul lui Muammar Gaddafi se confruntă cu dificultăţi majore. Conform unui raport al experţilor ONU, în regiunile aflate sub control guvernamental se atestă o insuficienţă critică de combustibil şi produse alimentare.
Conform experţilor, rezervele de alimente şi combustibil în regiunile controlate de forţele guvernamentale ajung pentru cel mult 2 săptămâni.
Situaţia este gravă şi în domeniul sănătăţii, din cauza sancţiunilor mulţi medici străini au părăsit ţara. Anterior insurgenţii libieni şi ţările europene pledau pentru un compromis cu regimul Gaddafi. Această variantă a început să fie analizată pe larg după ce ministrul de Externe al Franţei Alain Juppé şi opoziţia libiană au vorbit public despre o astfel de posibilitate.
Aceasta i-ar permite lui Gaddafi să evite extrădarea la Haga, unde Tribunalul Penal Internaţional îl acuză de comiterea crimelor împotriva umanităţii.