Analiștii despre munca deputaților: Au fost aproape tot timpul în vacanță electorală
Analiștii politici consideră că parlamentarii au plecat în vacanță, dar fără să o merite. Politologii consideră că aleșii poporului au muncit mai prost ca niciodată și i-au comparat pe deputați cu studenții care nu au susținut sesiunea și au luat note insuficiente. Declarațiile au fost făcute de invitații lui Alexei Lungu la emisiunea Publika Report.
”Actualul Legislativ a activat prost și s-a aflat în vacanță electorală și negocieri aproape tot timpul. Consider că deputații, care au dat calificări pozitive acestei sesiuni parlamentare, au făcut-o pentru că pe ei nu i-a afectat în niciun fel lipsa de activitate a Parlamentului. Activitatea Legislativului a fost un târg al aprobării legilor”, consideră politologul Vasile Croitoru.
Jurnalistul Vlad Ţurcanu crede că cele trei componente ale Alianței pentru Integrare Europeană ezită să se apuce de lucru pentru că nu știu la ce să se aștepte.
”Și PL, și PD, și PLDM ezită să își suflece mânecile pentru că nu a fost stabilită data alegerii șefului statului, iar șefii instituțiilor statului așteaptă să li se transmită pe verticală niște dispoziții, ceea ce nu este corect”, menționează Țurcanu.
”Lupta pentru interese a afectat procesul legislativ”, consideră fostul deputat comunist Victor Stepaniuc.
Participanții la emisiunea Publika Report consideră că în toamnă liderii AIE vor aduce în discuție subiectul eventualelor alegeri anticipate.
”Cei 3 lideri vor avea discuții, până în toamnă, cu partenerii europreni și cu cei de la Moscova. Sperăm că vor merge pe interesele țării și nu pe interese personale”, a adăugat Vlad Țurcanu.
”Dacă ei ar face o coaliție largă, atunci ar reuși să modifice Constituția Republicii Moldova, să aleagă șeful statului și să demareze acea reformă de modernizare a țării”, este de părere Victor Stepaniuc.
Fostul deputat mai spune că este imprevizibilă prezența opoziției la ședințele din toamnă ale Legislativului. ”Cred că președintele Parlamentului și premierul trebuiau să se așeze la masă cu opoziția și să se intereseze de ce ei nu vin cu lunile la ședințele Legislativului”, a conchis Stepaniuc.
Aleșii poporului au ieșit în vacanță pe 28 iulie, când a fost declarată închisă sesiunea parlamentară de primăvară-vară. Deputații vor reveni în Parlament în sesiunea de toamnă-iarnă, care va începe la mijlocul lunii septembrie.
Politică
- Godea nu vrea să plece în vacanță fără a audia raportul Guvernului în Parlament. Lupu îl liniștește: La toamnă
- Deputaţii au plecat în vacanţă însă au lăsat restanţe în urma lor
- PLDM în căutarea pedepsei pentru comunişti
- Vadim Mişin: Boicotarea şedinţelor parlamentare nu a fost un moft. Am refuzat să fim actorii unui circ
- Filat îi aşteaptă pe deputaţi să se întoarcă din vacanţă AFLĂ CE VREA SĂ DISCUTE