Anatolie Buruian şi Maxim Prepeliţă au cucerit medalii de bronz la Campionatul Mondial de lupte
Anatol Buruian şi Maxim Prepeliţă au cucerit încă două medalii pentru Moldova la Campionatul Mondial de lupte libere pentru juniori, care se desfăşoară la Bucureşti.
Fost Campion Mondial, Anatol Buruian a cucerit bronzul la categoria de 50 de kilograme. Sportivul moldovean a fost mai bun decât canadianul Sukhan Singh Chahal şi indianul Deepak Deepak.
Încă o medalie de bronz a cecerit Maxim Prepeliţă la categoria de 60 de kilograme. Luptătorul moldovean a urcat pe podium datorită victoriilor obţinute în faţa sportivului din Kîrgîstan, Nurbek Djarkinbaev şi a bulgarului Ştefan Ivanov. La actualul Campionat Mondial de lupte libere pentru juniori, Moldova mai are două medalii de argint cucerite de Ion Luchiţă la lupte greco-romane şi de Mariana Eşanu la lupte libere.