Chirtoacă vrea străzi pietonale
Mai multe artere din Capitală ar putea deveni străzi pietonale. Ideea aparţine autorităţilor municipale, care au făcut publice denumirile străzilor.
Una dintre străzi este Bulevardul Grigore Vieru. Traficul de pe această arteră va fi direcţionat pe Bănulescu Bodoni, Petru Rareş şi Puşkin. Urmează străzile Varlaam şi Dosoftei. Aici traficul va fi direcţionat pe Columna şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cea de-a patra stradă este Veronia Micle, cu traficul direcţionat pe 31 august. Alte două posibile străzi pietonale ar putea fi Vlaicu Pârcălab şi bulevardul Ştefan cel mare şi Sfânt. Ultimul doar în week-end şi numai în cazul în care va fi prelungit bulevardul Dimitrie Cantemir. Primărie nu ştie deocamdată doar câteva lucruri cât vor costa proiectele, de unde va lua bani şi când vor fi gata străzile.
"Aceste străzi au fost selectate în baza criteriului unde există un flux mare de pietoni. Al doilea criteriu, dacă nu sunt, pe viitor să fie organizate locuri de comerţ, odihnă a populaţie, de fapt, parterele clădirilor să fie reorganizate în obiective de utilitate publică", a declarat Nistor Grozavu, viceprimar al Capitalei.
Astfel, strada Mitropolit Varlaam ar putea deveni în câţiva ani stradă pietonală. Ar putea începe de la Piaţa Centrală, până la Catedrala Metropolitană şi continuată pe strada Dosoftei, până la Serghei Lazo. Un criteriu pentru care a fost aleasă această stradă este că aici sunt amplasate mai multe centre culturale, comerciale, dar şi monumente de arhitectură. De asemenea, zilnic, aici se înregistrează un flux mare de pietoni.
Traficul rutier ar putea fi direcţionat pe strada Columna. În cazul străzilor Vlaicu Pârcălab şi Veronica Micle, probleme cu redirecţionarea circulaţiei nu vor fi, spun autorităţile, pentru că aici traficul este redus. În schimb, acest lucru va fi mai anevoios pe bulevardul Grigore Vieru.
Primăria are cel puţin două variante pentru a transforma bulevardul Grigore Vieru în stradă pietonală. Prima - închiderea totală a străzii, cu direcţionarea traficului rutier pe strada Puşkin şi Bodoni şi a doua - lărgirea aleii de pe bulevard.
Oamenii au păreri împărţite despre planurile Primăriei.
"Vor închide strada şi vor fi ambuteiaje imens, dar construcţia altor drumuri în viitrorul apropiat nu se prevăd", spune un locuitor.
Primăria deocamdată nu ştie cât vor costa aceste proiecte şi de unde va lua bani pentru finanţarea lor. Mai mult, asemenea proiecte sunt aprobate doar cu votul Consiliului municipal Chişinău.
- Nistor Grozavu: Nu am tăiat frunze la câini până acum
- 1 750 000 de euro și strada Varlaam devine zonă pietonală, promite PLDM
- Oferte atractive pentru reparaţia străzii Columa din Chişinău AFLĂ DETALII
- Grozavu: Victor Gurău se vede viceprimar, a venit deja să-mi ia locul. Gurău: La moment nu am mandat
- Reparaţia străzii Columna din Capitală va începe în aproximativ o lună
- Chirtoacă întâmpinat cu flori şi aplauze la Primărie. Vezi ce i-au urat colegii VIDEO