Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a declarat că Europa şi Rusia trebuie să colaboreze în domeniul reglementării pieţelor financiare. Afirmaţia a fost făcută în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg.
Nicolas Sarkozy a menţionat că războiul rece s-a terminat, zidul Berlinului a căzut demult, iar relaţiile Franţei cu Rusia trebuie consolidate.
Sarkozy a mai adăugat că apreciază colaborarea cu omologul său rus, Dmitri Medvedev şi a reamintit de criza ruso-georgiană din vara anului 2008. Liderul francez a salutat decizia Rusiei de a susţine recentele sancţiuni, adoptate de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite împotriva Iranului.