Despre aritmetica PCRM, grosolănia Guvernului Filat şi fărădelegile AIE
Partidul Social Democrat din Moldova acuză AIE că încalcă Constituţia statului în ceea ce priveşte respectarea suveranităţii, independenţei şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova, şi totodată, comite acţiuni neconstituţionale împotriva cetăţenilor ţării, încălcând dreptul acestora la educaţie. La fel de nemulţumiţi sunt însă, social-democraţii şi de Partidul Comuniştilor.
"Politica internă a Alianţei este premeditat îndreptată spre nerespecatrea Constituţiei: declaraţiile publice ale Ministrului Apărării, despre necesitatea intrării Republicii Moldova în NATO; introducerea în curricula şcolară a cursului de „Istoria Românilor”; reeditarea manualelor de istorie în statul vecin şi finanţarea acestora de Guvernul României", se menţionează într-un comunicat al PSD.
Totodată, social-democraţii se arată indignaţi de atitudinea şi inactivitatea PCRM. "Nu am auzit nicio declaraţie oficială din partea fracţiunii PCRM în Parlament referitor la fărădelegile petrecute şi încălcările normelor constituţionale comise de AIE. Chiar şi proaspătul reformator al comuniştilor - Igor Dodon, care a fost trimis pe baricadele consiliului municipal, în final a trădat interesele alegătorilor chişinăuieni, optând pentru fotoliul de deputat în Parlament", se spune în comunicat.
Social-democraţii au însă, o justificare pentru comportamentul deputaţilor PCRM: preconizata coaliţie cu unul din partidele AIE, şi anume cu PLDM, cu care "PCRM îşi rezolvă aritmetic problema din Parlament, intenţionînd să formeze o majoritate constituţională".
"Aritmetica convenabilă pentru PCRM a adus la situaţia când Guvernul Filat, împreună cu colegii din Alianţă, şi-au permis să încalce grosolan, oricare norme constituţionale, fără frică de a fi traşi la răspundere. Acţiunile PCRM, îndreptate numai pentru rezolvarea intereselor sale înguste de partid demonstrează că, PCRM a exploatat permanent, în beneficiul liderilor săi politici, simbolica comunistă, pe care a acaparat-o din trecutul nostalgic sovietic", punctează reprezentanţii PSD.
Partidul Social Democrat solicită susţinere de la simpatizanţii PCRM, din moment ce comuniştii "sunt inactivi sau îşi petrec cu plăcere concediul".
Politică
- Ghimpu supărat foc pe Filat: Vrea toţi să tacă „tiho” şi să-şi concentreze toată puterea în mâinile sale
- Filat a rămas "şocat" de acuzaţiile lui Mihai Ghimpu: Prea departe s-a ajuns
- Scandal între PL şi PLDM. Ghimpu: Mă scuzaţi "туфта настоящая". Streleţ: Nu înţeleg reticenţa liberalilor
- Filat: Nu am votat pentru comunişti, ei au votat pentru noi. Colegii din AIE sper că vor învăţa lecţia
- Filat îi aşteaptă pe deputaţi să se întoarcă din vacanţă AFLĂ CE VREA SĂ DISCUTE