Radek Stepanek a câştigat finala turneului de tenis de la Washington
Numărul şapte mondial în tenis, Gael Monfils, a reuşit o contraperformanţă incredibilă! Francezul a pierdut a 11-a finală a unui turneu profesionist din acest an. În ultimul act al competiţiei de la Washington Monfils a pierdut cu un dublu 4-6 confruntarea cu cehul Radek Stepanek.
Cotat cu şansa a doua în finala de la Washington, jucătorul ceh Radek Stepanek s-a impus în faţa lui Gael Monfils. Numărul 7 ATP a pierdut în două seturi 4-6, 4-6, iar Stepanek a ajuns la cel de-al cincilea turneu câştigat în carieră.
Stepanek, în vârstă de 32 de ani, a câştigat fără drept de apel în faţa lui Monfis în doar 93 de minute.
În ultimele două partide, francezul s-a impus în confruntările directe. Cei dou s-au duelat până acum de opt ori. De trei ori s-a impus Stepanek, iar în alte cinci rânduri a triumfat Monfils.
Ultimul titlu câştigat de Radek Stepanek a fost în 2009, la San Jose.