Ghinion pe patru roți: Cinci maxi-taxi-uri au fost implicate astăzi în accidente rutiere, în Capitală
Zi neagră pentru şoferii şi pasagerii mai multor microbuze din Capitală. Cinci maxi-taxi-uri au fost implicate astăzi în accidente rutiere. Potrivit poliţiei, în majoritatea cazurilor sunt vinovaţi şoferii celorlalte automobile implicate în accidente.
Ultimul dintre cele cinci accidente s-a produs în jurul orei 19, pe strada Mateevici din Capitală.
"Nu cunoaștem din ce motiv s-au produs accidentele pentru că şoferii nu dau nici o explicaţie. A avut loc o tamponare între trei automobile și din câte am înţeles au avut de suferit trei persoane", a spus căpitanul de poliție Igor Grozavu.
În urma acestui carambol, o femeie de 61 de ani a ajuns la spital în stare gravă.
Cu câteva ore mai devreme, două microbuze nu au împărţit drumul pe strada Ion Creangă, iar într-un accident pe strada Drumul Viilor a fost implicat un maxi-taxi de pe linia 180. Încă unul s-a produs cu implicarea microbuzului de pe ruta Chişinău-Glodeni. În total, în urma accidentelor cu implicarea microbuzelor, au fost rănite şapte persoane. Cazurile sunt investigate de Poliţia Rutieră.
- Poliţia rutieră începe să vâneze conducătorii de microbuze, care încalcă regulile de circulaţie
- Accident grav la Căuşeni: Trei morţi şi doi răniţi
- Top 10 cele mai accidentate maşini în Moldova
- Stop accidentelor rutiere! La Edineţ a avut loc o acţiune de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie